OBSESIILE MELE

5 modele de sneakers de care m-am îndrăgostit

January 25, 2019

Știți cât de mult iubesc sneakerșii și cât de des fac obsesii pentru anumite modele, fără de care nu pot să trăiesc, pe care le visez si pe care TREBUIE să îi am.

Întotdeauna am avut această idee în cap că poți să ai puține haine, dar dacă ai multe perechi de pantofi poți să ai un outfit diferit de fiecare dată. Cred că pasiunea asta pentru încălțăminte o am de mică, când mi-o amintesc pe mama cu pantofi stiletto roșii, mom jeans alb și maieu de mătase, cu rochie de vară albă și balerini turcoaz, cu blugi scurți, tricou în dungi și sandale care se leagă pe gleznă sau fustă portocalie, sacou scurt bleumarin si cowboy boots portocalii. Cumva, undeva în amintirile mele legate de copilărie și de ea, mama, întotdeauna am asociat anotimpurile sau diverse etape din viața mea cu perechi de încălțăminte pe care ea le purta.

Prima pereche de sneakers pe care mi-o amintesc și după care eram înnebunită, au fost niște cortez-uri mov cu arici de la Reebook. Au urmat alte perechi, însă asta e perechea pe care am iubit-o cel mai mult în copilărie.

Tot din categoria amintiri din copilărie, îmi aduc aminte și acum primii mei bocanci Wrangler pe are îi purtam cu pantaloni și geacă de jeans tot de la Wrangler, eram în gimnaziu și muream de ciudă că trebuie să port uniformă și că nu mă pot îmbrăca așa în fiecare zi.

După perioada liceului, când am intrat la facultate, a început nebunia cu tocurile și orice bănuț pe care îl aveam îl dădeam pe pantofi, sandale, cizme cu toc, iar apogeul a fost momentul în care m-am angajat și în fiecare lună îmi cumpăram cel puțin o pereche. Știu că la un moment dat mi-a numărat taică-miu perechile de pantofi (doar pantofi) și aveam (încă le mai am) undeva la 70 de perechi. 😀

Acum câțiva ani când a revenit moda cu sneakerșii, îmi aduc aminte că mi-am cumpărat prima mea pereche de Converse, pe care îi mai am și acum, sunt clasicii All Star roșii pe care am început să îi integrez tot mai des în ținutele de la birou. Până la acel moment nu concepeam să port încălțăminte sport la birou sau când ieșeam în oraș, cumva în mintea mea îi asociam cu mersul în parc sau la munte, dar în nici un caz cu ceva ce aș putea să port zilnic.

Treaba avea să se schimbe și la câțiva ani de la momentul ăla să ajung să nu mai îmi cumpăr altceva în afară de sneakerși. Cumva cred că și trendul ăsta care e pe hype de câțiva ani ne-a influențat să fim mai relaxați și să vedem sneakerșii super chic și foarte versatili. Dacă îmi spuneai acum câțiva ani că o să merg la o nuntă cu rochie de mătase și sneakerși în picioare, sau că o să port la nunta mea (spre dimineață, ce-i drept) o pereche de Adidas Falcon, îți spuneam că ești nebun.

Revenind la titlul articolului, colecția mea de sneakers conține modele diverse și de fiecare dată încerc să îmi iau ceva nou, un model diferit, însă am identificat anumite modele pe care le am în dublu exemplar (pe culori diferite) sau pe care doresc sa le recumpăr într-o altă culoare, evident.

Pentru mine cel mai important lucru este cum mă simt bine în ei, adică cât de comozi sunt, după care vin restul “filtrelor”, cum arată, cât costă etc. Spun asta pentru că după vreo 3 ani de purtat stiletto zi lumină, m-am pricopsit cu niște bătături care mă omoară dacă nu port ceva comod, și nu știu cum sunteți voi, dar eu dacă mă strâng pantofii devin un mic monstruleț. Am avut dezamăgiri cu perechi de sneakers care arătau demențial, dar care erau extrem de incomozi și pe care nu i-am luat sau pe care i-am returnat.

Topul meu în prezent este următorul:

  • Adidas I-5923, model din care am deja 2 perechi, pe alb și pe roșu-corai și plănuiesc să mai îmi iau una.
  • Adidas Falcon, am deja o pereche, cea pe care am purtat-o și la nuntă și deja am pus ochii pe încă una.
  • Nike M2K Tekno, am o pereche cumpărată din Veneția și dacă cumva apare vreo combinație de culori care îmi place voi face gaură în bugetul Ionescian.  😀
  • Converse Chuck Taylor All Star Platform, am deja 3 perechi și asta spune tot.
  • Nike Huarache, am 2 perechi și sunt constant cu ochii pe ce apare nou ca să măresc colecția.

Acum că v-am zis care sunt preferații mei, zic să vă arăt și pe ce modele am mai pus ochii, care se vor alătura rapid colecției mele, și spre surprinderea mea sunt doar 2 perechi (deocamdată): Nike Zoom 2K și Puma Thunder Rive.

 

 

You Might Also Like

sharing is caring